Istoria Sulinei — orașul de la capătul lumii

La capătul brațului Sulina, acolo unde Dunărea se varsă în Marea Neagră, se află un oraș care nu seamănă cu nimic altceva din România. Sulina este cel mai estic punct al țării, un loc la care se ajunge doar pe apă și care a trăit, cândva, o epocă de glorie cosmopolită greu de imaginat astăzi. Povestea ei este povestea Dunării ca drum al lumii.

Orașul de la capătul Dunării

Sulina este așezată chiar la gura de vărsare a brațului care îi poartă numele. Această poziție — ultimul oraș înainte de mare — i-a definit întreaga istorie. Nu există drum care să ducă până la Sulina; orașul se atinge doar venind pe apă, fie dinspre Tulcea, fie dinspre mare. Această izolare i-a dat porecla de „oraș de la capătul lumii", dar paradoxul Sulinei este că, multă vreme, a fost orice altceva decât izolată.

Comisia Europeană a Dunării

Momentul care a transformat Sulina dintr-o așezare modestă într-un oraș de importanță internațională a fost înființarea Comisiei Europene a Dunării. Aceasta a fost creată în 1856, după Războiul Crimeei, prin Tratatul de la Paris, cu scopul de a administra navigația pe Dunărea maritimă și de a face brațul Sulina navigabil pentru vasele comerciale.

Comisia și-a stabilit sediul la Sulina, iar consecințele au fost profunde. Brațul Sulina a fost amenajat pentru navigația de mare tonaj, iar orașul a devenit un punct-cheie pe ruta comercială dintre Europa Centrală și restul lumii. Sub administrația Comisiei, Sulina a cunoscut o perioadă de modernizare și prosperitate, cu instituții, infrastructură portuară și o viață urbană efervescentă.

Pentru câteva decenii, un oraș aflat la capătul Dunării, fără drum de acces, a fost unul dintre cele mai cosmopolite porturi de la Marea Neagră.

Un oraș cosmopolit

Statutul de port liber și prezența Comisiei Europene a Dunării au atras la Sulina oameni din toate colțurile Europei și ale Mediteranei. Aici trăiau și lucrau, laolaltă, români, greci, italieni, ruși lipoveni, turci, armeni, evrei și mulți alții. Pe străzile orașului se vorbeau numeroase limbi, funcționau biserici și lăcașuri de cult ale diferitelor comunități, iar viața comercială amesteca tradiții din întreaga regiune.

Această diversitate a lăsat urme care se văd și astăzi. Cel mai elocvent mărturisitor al ei este cimitirul multietnic al Sulinei, un loc cu totul aparte, unde se odihnesc, unii lângă alții, oameni de diferite credințe și naționalități — marinari, negustori, funcționari ai Comisiei. Pietrele funerare, cu inscripții în mai multe limbi și alfabete, sunt o adevărată hartă a lumii care a trecut prin acest port.

Farul vechi

Printre clădirile care amintesc de epoca de aur a Sulinei se numără farul vechi al orașului. Construit pentru a ghida navele spre gura Dunării, farul a rămas, după mutarea liniei țărmului, departe de apă, în interiorul orașului — o mărturie tăcută a felului în care însuși peisajul s-a schimbat în timp. Astăzi este unul dintre reperele istorice cele mai îndrăgite ale Sulinei.

Cum a remodelat fluviul însuși orașul

Un detaliu care spune mult despre Sulina este faptul că farul vechi, ridicat odinioară chiar la malul mării, se află astăzi în interiorul orașului, la distanță de țărm. Explicația ține de însăși natura locului: Dunărea cară permanent aluviuni, iar la vărsare le depune, împingând încet linia țărmului tot mai departe în mare.

Cu alte cuvinte, pământul pe care stă o parte din Sulina de azi nici nu exista pe vremea când farul ghida corăbiile. Puține orașe își poartă geografia în mișcare atât de vizibil. Pentru un vizitator, plimbarea de la farul vechi până la actuala linie a țărmului este, practic, o plimbare prin câteva generații de depuneri ale fluviului.

Sulina de astăzi

Marea epocă a Comisiei Europene a Dunării a apus, iar Sulina de astăzi este un oraș mult mai liniștit, dar care își poartă istoria la vedere. Plimbarea pe faleză, vizita la farul vechi și la cimitirul multietnic, precum și plaja întinsă de la marginea orașului fac din Sulina o destinație aparte pentru cei care ajung până în acest capăt de țară.

Faptul că se ajunge doar pe apă face din drumul către Sulina o experiență în sine. Cei mai mulți vizitatori pleacă din Tulcea și parcurg brațul Sulina, trecând pe lângă sate precum Crișan. Despre traseele pe apă puteți citi în secțiunea de excursii, iar despre cum se ajunge în Deltă în general am scris pe larg în ghidul de acces.

Brațul Sulina este cel mai scurt și cel mai direct dintre cele trei brațe principale ale Dunării, motiv pentru care a și fost ales, încă din vremea Comisiei Europene a Dunării, pentru navigația comercială. Tocmai datorită lucrărilor de amenajare de atunci, brațul a rămas până astăzi calea cea mai folosită pentru a ajunge la mare. Drumul cu vaporul, de la Tulcea până la Sulina, urmează deci, fără să-și dea seama, traseul unei istorii de mai bine de un secol și jumătate.

Comunitățile orașului

Diversitatea care a făcut faima Sulinei nu a dispărut complet odată cu apusul Comisiei. Printre comunitățile care au trăit și trăiesc în zonă se numără și lipovenii, rușii de rit vechi prezenți în întreaga Deltă. Despre această comunitate, profund legată de pescuit și de viața pe apă, am scris pe larg în articolul despre lipovenii din Deltă.

Urmele celorlalte comunități — greci, italieni, turci, armeni, evrei — se citesc astăzi mai ales în arhitectura unor clădiri vechi și în inscripțiile cimitirului multietnic. Sunt mărturii ale unui oraș care, vreme de decenii, a fost un punct de întâlnire al Europei la gura Dunării.

De ce să vizitezi Sulina

Sulina nu este o destinație de bifat în grabă. Este un loc care se citește încet, ca o carte de istorie scrisă pe străzi și pe pietre funerare. A ajunge la cel mai estic punct al României, acolo unde fluviul își încheie drumul de mii de kilometri și se contopește cu marea, are ceva simbolic, aproape solemn.

Pentru cei interesați de poveștile oamenilor și ale comunităților Deltei, Sulina este o piesă esențială din mozaic. Restul așezărilor și al poveștilor le puteți explora în secțiunea dedicată localităților din Delta Dunării.